[image name=line]Jurnalele de stiri ale posturilor de radio au difuzat ieri, mai toata ziua, informatia ca Ministerul de Externe (MAE) a lansat o aplicatie cu alerte de calatorie, destinata romanilor care merg in strainatate. Recunosc, nu am dat prea mare importanta mesajului. Deh, site-uri, portaluri si aplicatii facute de stat au mai fost. Majoritatea proaste si facute in dorul lelii! De dimineata, m-am apucat sa butonez aplicatia "Calatoreste in siguranta". Si sunt placut surprins. Altfel nu imi pierdeam timpul sa scriu despre ea. 1. Realizare grafica buna. Chiar foarte buna, pentru nivelul graficii din Romania. 2. Iti introduci datele personale (nume, data nasterii, serie pasaport, etc), setezi tara in care te afli (fie manual, fie automat), si esti alertat in caz ca apare vreun pericol in tara respectiva. Se poate activa si alerta prin SMS. 3. Cat timp esti in Romania, nu primesti alerte de calatorie. 4. Poti afla informatii de calatorie utile, din toate statele lumii. Sunt aranjate pe continente, cu steagul frumos, in dreptul fiecarei tari. 5. Afli care sunt procedurile in caz de accident, imbolnavire sau daca iti pierzi actele cat esti in strainatate. Practic aplicatia de telefon (atat Android cat si Iphone) este o adaptare a site-ului MAE la cerintele "reale" ale pietei. Cati dintre noi intram pe pagina Ministerului de Externe ca sa vedem care sunt alertele de calatorie in vigoare? Probabil ca doar cei care pleaca in zonele "hot" ale globului. Acum, aplicatia a ajuns pe telefonul meu. Sper insa ca nu voi afla niciodata cum sosesc alertele! Nu de alta, dar nu as vrea sa ma culc intr-un stat si sa ma trezesc in altul, anexat, dimineata! :P [wpsgallery] * Daca ti se pare util, te astept cu un like pe facebook.com/Mihajurca.ro. Multumesc!
↧
Calatoreste in siguranta. Aplicatie de alerte de calatorie, lansata de MAE
↧