Quantcast
Channel: Uncategorized - Mihai Jurca
Viewing all articles
Browse latest Browse all 435

10 moduri in care poti scoate din sarite o stewardesa

$
0
0
cum-enervezi-o-stewardesa
[image name=line]
Daca am vazut ca exista interes ridicat pentru lucrurile mai putin stiute din viata insotitorilor de bord (stewarzi), am rugat-o pe Cristina – care a lucrat 2 ani pentru Emirates - sa ne spuna cum poate fi scoasa din sarite o stewardesa, pentru ca nu e usor. Si nu neaparat pentru ca si-ar dori cineva. Vrea, nu vrea, trebuie sa zambeasca si sa se ghideze dupa sintagma “clientul nostru, stapanul nostru”. Dar si noi, pasagerii, trebuie sa fim de bun simt. Cristina, te ascultam!   1. Atitudinea pasagerilor In cea mai mare parte a timpului, pasagerii sunt respectuosi si inteleg rolul unui insotitor de bord. Siguranta si confort. In aceasta ordine. Alteori, apar acele persoane care cred ca daca au platit un bilet de avion, li se cuvine totul. Si incep cu plangeri: scaunul e prea mic, scaunul nu se da pe spate, cafeaua e prea calda sau prea rece, de ce avem intarziere etc. La acestia, se mai adauga si acei pasageri extraordinar de priceputi in toate, care incep sa isi dea cu parerea despre diferite accidente aviatice, sistemul de munca din aviatie, orele de zbor etc. Ei stiu mai bine, le stiu pe toate si nu pot fi contrazisi. Deloc. Niciodata. Daca ii ignori, ii doare mai tare! :-)   2. Social media in avion Stiu ca nimanui nu i se pare vreo mare chestie sa ii atragi atentia sa isi inchida telefonul si sa termine cu conversatiile pe facebook. Dar cand faci asta de cel putin 2 ori pe zi, pentru vreo 200 de persoane, devine iritant. Si stresant. Si se ridica tonul! RAU:-)!   3. Copiii altora Iubesc copiii. Ii ador pur si simplu. Pe nepotelul meu, copilul prietenei cele mai bune si pe ala mic din avion care asculta de mama si de tata si nu fuge ca un bezmetic in tot avionul. Aici, vina nu apartine copiilor, care, de la prea multa energie, tipa, urla, arunca mancare, plang, alearga, se impiedica, plang iar, se ascund, fac intrecere pe culoar, printre pasageri, in timp ce noi incercam sa fim dragute si de ajutor pentru restul de 400 de pasageri. Parintii iresponsabili sunt speciali pur si simplu. Isi lasa odraslele in avion, de parca ar fi pe un teren de joaca, sub supravegherea stewardeselor. Ba mai mult, cand vin plangand sau loviti inapoi la scaun, a cui credeti ca este vina?! A insotitorului de zbor, care nu a acordat suficienta atentie “ingerasului”.   4. “Gentlemanii” E adevarat ca stewardesele se afla in avion pentru confortul si siguranta pasagerului. Dar, la imbarcare, nu e zbor sa nu vina macar un barbat, de varsta medie, fara probleme medicale, dar cu un tupeu fantastic. Iti inmaneaza mandru valiza lui de 15 kg si te indeamna sa o pui in compartimentul de deasupra. Si cand vede ca nu o faci, incepe si face si scandal si spune ca esti nepoliticoasa si nu ii oferi ajutor. Cum sa nu iubesti astfel de barbati?!   5. Callbell-uri Pentru cei care nu stiu aceste detalii, le voi repeta. Iar si iar. Un insotitor de bord este responsabil in avion pentru siguranta si confortul a 50 de persoane. Asa zice legea. Asa facem. Siguranta. Si confort. Dar, daca 10 dintre ei apasa de butonul de deasupra, si cer la fiecare 3 minute un pahar de vin, apoi o bere, apoi vor sa incerce si noul gin pe care il avem la bord, apoi li se face foame subit, avem o problema. Ba mai mult, la 3 minute dupa, i se face sete si pasagerului de langa, ca doar a poftit si el un pic la cutia de cola servita colegului de scaun. Indicat ar fi ca pasagerul sa se ridice frumusel din scaunul si-asa nu prea comod, ca doar e meschin si nu isi poate intinde picioarele, sa se dezmorteasca si sa vina pana in spate sa ceara un pahar cu apa.   6. Clientul de tip fast-food Pasagerii sunt foarte draguti si respectuosi la bord. Realizeaza in mare parte a timpului, mai exact imediat dupa ce s-a inchis usa avionului, ca sunt intr-un tub lung, la 11 mii de metri altitudine si ca depind in mare parte de noi, stewardesele. Tipele alea zambitoare si dragute, care fac urat in cazul in care le calci pe nervi. Si uite un nou stil de a calca pe nervi o stewardesa. Vorbim aici despre acele personaje care se cred la restaurant. Le prezinti meniul din avion, iar ei se uita la tine ca si cum ai vorbi o limba straina (nu ne luam aici de cei care chiar nu inteleg limba pe care o vorbesti), si iti spun ca ei vor farfalle cu somon si parmezan. Si tiramisu. Le explici din nou care sunt optiunile din meniu (de obicei chicken or beef, ham or cheese). Si tot degeaba. Si-ar dori acum o salata vegetariana sau fructe de mare si un happy meal pentru cel mic. Si nu glumesc.   7.Pasagerii amuzati/amuzanti Acesti pasageri au un loc special in inima fiecarei stewardese. Ce isi poate dori o femeie, mai mult decat sa treaca pe langa niste oameni si sa ii auda susotind si razand in spatele ei? Sau mai mult, chiar sa vorbeasca despre ea, dar intr-o limba total necunoscuta tie.   8. Intarzierile Ca orice om, si stewardesele au o viata in afara avionului si a zborului propriu-zis. Au familie, programari, promisiuni facute, etc. Asa ca atunci cand apar intarzieri, chiar nu ne face placere sa stam in avion, sa asteptam. Chiar daca suntem platite pentru asta. In plus, noi suntem in avion cu cel putin o ora inainte de imbarcare si cu inca vreo doua inainte in aeroport.   9.Toaletele din avion In principiu, exista o regula generala in aviatie. In timpul zborului, stewardesa verifica toaletele la fiecare 30 de minute, sa nu fie fum/foc/probleme care pot pune in pericol siguranta zborului. Dar, de cele mai multe ori, insotitoarele de zbor au parte de surprise ... mai putin placute. Care nu pun in pericol siguranta avionului, dar te ajuta sa orbesti repede si sigur! Deschizi usa toaletei sa verifici daca e vreo problema, dai peste un cuplu iubaret in baie (inca se intampla frecvent, si nu doar in filme). Treci pe langa toaleta, usa semi-deschisa, observi posteriorul pasagerului in toata splendoarea, in timp ce se usureaza de cele 3 pahare de vin si 4 cutii de bere. Sau, deschizi usa toaletei sa verifici, si constati ca butonul de tras apa la toaleta este un mister total pentru majoritatea pasagerilor. Nu e minunat sa fii stewardesa?!   10. "Violatorii" de spatiu intim Invatam demult pe la scoala, ca fiecare persoana are un spatiu intim. Ca e vorba de distanta pe care o pastrezi cand vorbesti cu altcineva, sau ca vorbim despre spatiul de lucru, intelegem cu totii cam despre ce e vorba. Exista insa, pe fiecare zbor, cel putin un pasager “prietenos” care incearca sa afle toate secretele avionului. Asa ca deschide fiecare compartiment din zona in care lucrezi, intreaba despre fiecare locsor, usita, spatiu liber sau ocupat. De ce e acolo, de cand, ce e inauntru si cu ce se ocupa. Cand termina cu asta, incepe sa te ia de mana, sa te atinga pe umar sau sa "traga" fizic de tine, ca sa fii atenta la tot ce are de comunicat. Va dati seama ce ar fi daca in fiecare zi 400 de pasageri ne-ar atinge pe umar ca sa ne intrebe unde e toaleta? :-) In loc de final, va dau un sfat: nu incercati pe urmatorul zbor mai mult de 3 dintre metode pe aceeasi stewardesa!:-)   * Daca ti-a placut, te astept cu un like pe facebook.com/Mihajurca.ro. Multumesc!

Viewing all articles
Browse latest Browse all 435

Trending Articles